Ponta și Băsescu au ajuns la un acord în privința numelui și portofoliului viitorului comisar european

Ponta și Băsescu au ajuns la un acord în privința numelui și portofoliului viitorului comisar european
Publicat: 10/07/2014, 17:13
Actualizat: 29/03/2019, 00:05

Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, că s-a înțeles cu premierul Victor Ponta pe același nume și același portofoliu de comisar european, respectiv portofoliul Agriculturii, șeful statului precizând că dorește să încerce să obțină pentru România un post de vicepreședinte al Comisiei Europene.

Președintele Traian Băsescu a declarat, pentru Digi24, că nominalizarea comisarului european este o problemă pe care a stabilit-o împreună cu premierul Victor Ponta.

„E o problemă pe care am stabilit-o cu premierul. Avem același punct de vedere. Premierul trebuie să aibă grijă prin Ministerul de Externe să se facă toate demersurile către ministerele de externe ale statelor membre, iar eu am obligația să susțin aceste lucru în discuțiile cu viitorul președinte al Comisiei și în Consiliul European”, a afirmat Traian Băsescu.

Șeful statului a spus în continuare că România dorește să mențină portofoliul agriculturii, deținut în prezent de Dacian Cioloș.

„Ne-am înțeles pe același nume și același portofoliu. Vrem să menținem portofoliul agriculturii, care este un portofoliu extrem de important”, a spus Traian Băsescu.

Președintele a adăugat că dorește să încerce să obțină pentru România un post de vicepreședinte al Comisiei Europene.

„Aș spune, cel puțin din punctul meu de vedere, că ar trebui să încerc ca portofoliul deținut de România să fie nu numai cel al agriculturii, dar să fie și un post de vicepreședinte al Comisiei. De ce nu?”, a declarat Traian Băsescu.

Președintele a menționat și că nu știe de ce premierul Victor Ponta a spus că nu va susține propunerea de comisar european făcută de el.

Premierul Victor Ponta a mers, miercuri, la Curtea Constituțională pentru a-și susține punctul de vedere în cazul sesizării privind conflictul juridic de natură constituțională dintre Executiv și Președinție, referitor la reprezentarea României la Consiliul European din iunie.

„Eu, înainte de a propune comisarul european, voi merge în Parlament. Dacă președintele merge și propune la Consiliul European să luăm portofoliul X pentru Ion Ionescu, eu nu o să implementez acea decizie, că nu îmi este opozabilă. Deci, dacă eu sunt cel care trebuie să desemnez comisarul, mi se pare normal să fiu cel care participă la negocieri, că altfel negociază președintele ceva ce trebuie să fac eu, ceea ce sigur că nu funcționează”, a spus Ponta la plecarea de la CC.

Curtea Constituțională a decis, miercuri, cu unanimitate, că nu există un conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Președinție, referitor la reprezentarea României la Consiliul European din iunie.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Amendă pentru Raiffeisen. Clienții s-au trezit fără bani sau cu credite și conturi nesolicitate
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Modul în care Lidia Buble a aflat că este înșelată Ca orice femeie, rămâi șocată
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...